Confesiune de la Giurgiu

Vă mai aduceți aminte când v-am spus ca din necunoscut se pot naște cele mai frumoase povești și cele mai trainice amintiri? Așa cum v-am promis, o să vă arăt o parte a necunoscutului în care eu am pășit eu cândva.

N-aș fi crezut vreodată că o să se întâmple asta. De fapt, sunt multe lucruri care nu aș fi crezut că se vor întâmpla, dar iată că uneori soarta are cu totul alte planuri decât cele pe care noi le facem.

Asta este o scrisoare pe care am scris-o de mult, dar pe care nu am avut curaj să ți-o trimit niciodată. Știi care e culmea ironiei? De curând am fost întrebată cum mi se pare ideea de a primi o scrisoare, iar am spus că mi se pare un mod frumos de a trasmite cuiva gândurile.

Ei bine, uite că eu nu am primit nicio scrisoare până acum, dar m-am gândit să trimit eu una, în felul meu.

 

Giurgiu, 31.10.2015

„Este adevărat, la noi nu este atât de ușor ca în cazul unor persoane obișnuite. Dar noi nu avem o dragoste obișnuită.”

Giurgiu, un oraș de suflet pentru mine, pot să zic. Acolo am întâlnit omul care a stat drept lângă mine la fiecare pas și de atunci îmi este alături necondiționat pot spune. Chiar și când a fost departe de mine, tot aproape l-am simțit. Acest om a văzut dincolo de corpul meu frumos și de talia subțire de dansatoare, dincolo de părul meu roșcat la vremea respectivă și de zâmbetul meu zglobiu. Cumva a auzit din interiorul meu țipetele disperate de ajutor, hohotele de plâns și suspinele lungi. Încă mă întreb cum și de ce tocmai acolo.

Giurgiu… În mulțimea de oameni, ochii mei i-au întâlnit pe ai lui și-mi aduc aminte că a zâmbit.  Nu știu de ce a făcut asta, dar… Câteodata aș vrea să îl pot descrie, dar nu pot.. Nu găsesc cuvintele potrivite. Poate „Un om care imortalizează momentele cele mai de preț din viața oamenilor și pe care le transpune ulterior în cele mai frumoase moduri.” ? Știu că nu i-ar plăcea această descriere, dar am încercat și eu.

Eram atât de obosită în acea seară și să știi că eram și tristă, nu cred că ți-am spus asta niciodată. Poate te întrebi de ce. Păi cred că îți poți da seama de ce, asta dacă îți mai amintești prima noastră conversație de vreo 4 ore și jumătate în care ți-am spus ce mă apasă și ce nu este în regulă cu mine.

Mă tot gândesc uneori cum ar fi fost dacă nu eram acolo în acea seară. Oare ne-am fi întâlnit vreodată? Ce crezi? Oare soarta ar fi făcut ca drumurile noastre să se intersecteze cândva, undeva sau am fi mers separați prin destin ca doi necunoscuți? E ciudat pentru că nu ar fi trebuit să fiu acolo în acea seară și totuși…

Și totuși soarta a scos în calea mea omul plin de iubire și răbdare care avea să fie lângă mine din acel moment fără ca eu să mă gândesc vreo secundă la acest lucru. Inconștient, în același timp am acceptat un necunoscut în viața mea și l-am lăsat să cunoască cele mai ascunse părți ale mele și am permis să fiu ajutată de un om care putea să profite de slăbiciunile mele.

Ei bine, omul ăla nu a profitat de aceste lucruri. Știi ce a făcut?

Omul ăsta a fost lângă mine când am plâns și am suferit din dragoste, când lacrimile mi-au inundat fața și durerea – sufletul, el a fost acolo și m-a ascultat ore în șir plângându-mă și întrebându-mă de ce mi se întâmplă asta mie. A avut răbdarea și înțelegerea de fiecare dată când telefonul i-a sunat și  numele meu era afișat pe ecranul acestuia.

Mulți nu au înțeles atunci și mulți nu înțeleg nici acum cum s-a întâmplat să ne găsim și să rămânem atât de apropiați, dar nici nu contează. Noi mereu ne-am spus că nimeni nu va înțelege și timpul ne-a demonstrat că așa este.

Dragul meu „cartof”,

A trecut ceva vreme de când nu te-am mai văzut și vreau să știi pe această cale că îmi lipsești. Mai știi discuțiile noastre interminabile la telefon în care povesteam toate chestiile amuzante și penibile din viețile noastre?

N-am să uit niciodată când vorbeam la telefon și ai fost abordat în mijlocul drumul de tipa acea drăguță care ți-a făcut propuneri indecente. Ops, poate că asta nu trebuia scris, dar pe mine și acum mă amuză copios. Sau mai știi când am venit la București și ne făceam planuri să fim colegi de garsonieră? Ce vremuri. Mișto priveliștea de acolo de sus. Ar fi fost marfă ideea, dar zona totuși cam nasoală. Priveliștea era frumoasă doar dacă priveai cerul, dacă priveai în jos… Ei bine, o parcare, o ghenă, multe blocuri și case în jur. Nimic interesant care să atragă.

Ideea e că trebuia să îți scriu pentru că știu că așa e cel mai bine.

Sper că ești bine și sper că ai rămas la fel de minunat cum te știu eu. Nu știu când o să ne revedem pentru că știi foarte bine cum e cu timpul ăsta, dar niciodată să nu spui niciodată, nu? Cine știe cum te mai trezești cu mine la vreo serbare la grădiniță.

Te îmbrățișez cu cel mai mare drag de la Giurgiu până la București și de la București înapoi la Ploiești, apoi înapoi la Giurgiu. 

Să nu uiți că mă BUCURcăEȘTI în viața mea din 31.10.2015!

Semnat,

„Cartof”

 

Acest articol l-am scris acum 1 an și 3 luni, însă nu l-am postat din teama de a nu fi înteles greșit, însă astăzi am decis să vi-l arăt și vouă, să vă arăt o parte din suflet meu.

Dragii mei cititori, viața poate fi uneori neprietenoasă, vor fi zile grele în care poate veți simți că nu mai aveți puterea să mergeți înainte, însă eu vă sfătuiesc să acceptați ajutorul oamenilor din jur, prietenilor care vă ajută fără interes și fără să aștepte ceva în schimb. Este adevărat că este greu să găsești astfel de oameni, însă nu e imposibil. Mi-am dat seama în ultima perioadă ce oameni minunați am în jurul meu și cât de binecuvântată sunt că sunt prietenii mei.

 

Cu drag,

Ami

Reclame

2 comentarii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s