Dragă bărbat.

Dedic acest articol bărbaților, deși luna martie este luna femeilor. Bărbații sunt importanți în viețile noastre, așa cum și noi femeile suntem foarte importante în viețile lor.

Citeam de curând faptul că femeia și bărbatul sunt egali și așa este. Femeia a ajuns să fie independentă financiar și nu mai depinde de bărbatul de lângă ea față de vremurile bunicilor noștri când probabil (mai mult ca sigur) femeile depindeau de bărbat.

Dar nu despre asta este articolul, dragi bărbați! Ci despre voi. Nu vreau să vă supărați pe mine. Sunteți frumoși, minunați și speciali, fiecare în felul lui, însă aș vrea să vă spun ceva.

Mai jos vă las o scrisoare pe care vreau să o citiți cu atenție. Sunt cuvintele pe care unele femei din viața voastră nu au avut curaj niciodată să vi le spună. Sunt gânduri care poate le-au frământat în nopțile în care voi stăteați fără griji cine știe pe unde.

Culegeți din această scrisoare ce credeți voi de cuviință!

Dragă bărbat,

Vezi tu, „8-pack” nu e totul. Trebuie să ai şi puțin creier.

Ştiu că te uiți în jurul tău uneori la alți tipi de vârsta ta şi îți doreşti şi tu să ai maşina aia trăsnet, gagica aia şmecheră şi să ai numai țoale de la brand-uri renumite din mall.

Dar hai să facem o analiză scurtă. Maşina tipului ala nu e luată din banii lui, ci ai părinților mai mult ca sigur. Gagica aia şmecheră e cu el pentru maşinuță şi pentru bănuții de pe card, iar țoalele sunt luate tot din banii munciți de mami şi tati.

Şi după analiza asta scurtă te întreb: unde este satisfacția tipului?

El le are pe toate de-a gata. Fără să mişte vreun degețel. E mişto, într-adevăr, dar la un moment dat mami şi tati se duc şi dacă nu prea îl ajută creieraşul… lucrurile astea s-ar putea să dispară și ele. Probabil te vei gândi că îi vor lăsa un cont “baban”. Poate că așa este, dar dacă nu îl va ajuta mintea să gestioneze cum trebuie acel cont, ghici ce? Va rămâne cu hainele de pe el și cam atât.

Şi acum…de ce să îți doresti să fii ca el? Nu crezi că se simte mult mai bine să ai un lucru luat din munca şi strădania ta?

Nu vreau să jignesc pe niciun tip pentru că mai sunt tipi care muncesc din greu să-şi permită o maşină bună şi câteodată mulți dintre ei nici nu se gândesc în momentul în care o cumpără cum o vor întreține. Asta-i o altă problemă. Graba strică treaba întotdeauna, vorba aia.

Poate că nu ai „8-pack” şi nici țoale de la mall, dar hai să-ți spun ce ai tu. O minte strălucită şi un potențial ridicat către reuşită, asta dacă îți foloseşti creieraşul şi te zbați puțin.

Lasă-i să comenteze că tu mergi la job şi în weekend te odihneşti în loc să mergi la club şi la destrăbălare.

În viață trebuie să-ți vezi interesul îmi spunea cineva acum mulți ani. Luptă să ajungi unde ți-ai propus şi după o să ai timp şi de distracții şi alte chestii în timp ce EI, cei pe care îi invidiai cândva posibil să fie vai de mama lor.

Ştiu că te vei gândi că fiecare vârstă are frumusețea ei. Aşa este, dar frumusețea vieții nu înseamnă să fii rupt de beat sau cu creierii prăjiți în fiecare vineri şi sâmbătă în nu ştiu ce club sau lounge din oraşul în care stai. Nu înseamnă să umblii din floare în floare şi să nu-ți mai aduci aminte numărul de cearceafuri prin care ai umblat după ce te „făceai bine” în club cu „băjeții”.

Vezi tu, nu asta înseamnă să fii bărbat.

Bărbat înseamnă să cunoşti valorile morale normale, să fii un domn în societate. Vei cuceri o fată potrivită cu manierele, inteligența și sinceritatea ta, nu cu portofelul tău pentru că atunci când acesta va fi gol cam aşa s-ar putea să fie şi sufletul tău când tipa o să se ducă la un altul care are portofelul full.

Caută să găseşti fata aia care te vrea pentru ceea ce eşti, nu pentru ceea ce ai, pe cea care este alături de tine şi la bine şi la rău, cea care te sprijină şi îți susține visele, cea care te critică într-un mod constructiv şi care se gândeşte mereu la binele tău, pe cea care e acolo când nimeni nu e în jur.

Dacă o găseşti, ai grijă de ea. Păstreaz-o cu orice preț!

Iubeşte-o sincer în fiecare zi, încearcă să nu o minți, protejeaz-o, ascultă-i problemele şi încurajeaz-o când este deznădăjduită. Fă-o să se simtă dorită şi fii acolo lângă ea seara când lumina se stinge în dormitorul vostru.

Fă-ți timp mereu pentru voi doi, pentru fericirea voastră. Nu pune alte persoane sau alte lucruri mai presus decât relația voastră pentru că va veni un moment când îți va părea rău. Vor fi momente în care vei fi acaparat de alte lucruri, de alte persoane, dar te sfătuiesc să nu uiți niciodată cine ești, cine vrei să fii și nu în ultimul rând cine este acasă cu tine și alături de tine.

Uită de aventurile de-o noapte şi de prostiile de genul ăsta. Uită de mesaje trimise aiurea și de atenția pe care ți-o oferă alte tipe. Știu că vei gândi că orice om are nevoie de atenție extra și să se dea mare, tare și rotund, dar crede-mă că s-ar putea să vină un moment când o să regreți. Să nu îți fie mirarea prea mare dacă ea va afla, pentru că orice adevăr mai devreme sau mai târziu iese la suprafață. Să nu crezi că dacă ea nu îți spune, nu știe anumite lucruri. Poate că le știe, dar te iubește și preferă să se sacrifice pe ea și să se mintă că nu vei mai greși. Apoi…Să nu te miri că ea o să fie sceptică, reținută și că nu se va mai regăsi în anumite lucruri legate de voi. Să nu te miri și nici să nu te superi pentru că va fi numai vina ta.

Hai să îți mai spun ceva…Dacă vrei să ajungi un bărbat bine clasat în primul rând trebuie „să te şcoleşti”. Ştiu că vei spune că nu te ajută cu nimic teorema lui Pitagora şi integralele în viața de zi cu zi. Aşa este, dar ducându-te la şcoală, citind orice pare interesant, orice se poate discuta îți vei dezvolta intelectul şi modul de exprimare. Făcând lucrurile astea vei atrage în preajma ta numai oameni cu care să ai ce discuta, de la care ai ce învăța (bineînțeles că trebuie să ai şi 2-3 nebuni pe acolo ca să fie tacâmul complet şi poți fi şi tu unul dintre ei, dar în limita bunului simț).

Dacă scrii „frumoas-o” şi „păpuşe” fetelor pe Facebook sfatul meu este să îți închizi contul o perioadă şi să mai citeşti câteva cărți de limba română şi când te simți pregătit pentru abordări mai elegante îți poți reactiva contul fără niciun fel de problemă.

În al doilea rând, după modul de exprimare, foarte importante sunt bunele maniere. Bine, astea țin şi de cei 7 ani de acasă, dar dacă nu prea ai fost atent la lecțiile „predate” de părinții tăi poți să te documentezi singur în privința acestui aspect. În ziua de astăzi internetul îți oferă informații de tot felul, trebuie doar să cauți și să citești și eventual să și aplici ceea ce citești.

Trebuie să ştii că este politicos să saluți când intrii în casa cuiva sau te întâlneşti cu un grup de prieteni (chiar dacă sunt persoane pe care nu le cunoşti acolo), trebuie să ştii că la restaurant sau când ieşi la un „chico” cu o fată normal ar trebui să îi oferi întâi ei locul, apoi să te aşezi tu, dar ca să fie mai simplu pentru tine (să nu râdă lumea din local de tine că ții cont de aceste aspecte) aşteaptă să se aşeze ea prima, apoi tu. Şi lista asta poate continua la nesfârşit, dar o să te las pe tine să descoperi restul lucrurilor care sunt destul de simple, crede-mă.

O fată nu va ieși niciodată cu un tip care nu știe să se comporte în societate și care o face să se simtă nasol. Nu o vei face pe ea de râs cu un comportament de 2 lei, ci pe tine.

Fii tu diferit de prietenii pe care îi ai în anturaj. Indiferent de cine sunt ei, de cât timp îi cunoști TU ești TU, EI sunt EI. Și cam atât. Nu copia obiceiurile proaste cum ar fi băutura, drogurile sau mai ştiu eu ce alte prostii de genul acesta. Încearcă să fii unic cum poți tu mai bine.

Învată să fii punctual, parolist și să nu promiți lucruri pe care nu le poți oferi. Cere doar după ce ai învățat să oferi. Nu fii egoist crezând că ți se cuvine totul pentru că nu este deloc așa.

Învată de la oamenii din jurul tău lucruri bune care te ajută să fii un om mai bun.

Dragul meu, fii bărbat când vine vorba de responsabilități pe care le ai şi de viitorul tău, dar nu uita niciodată să rămâi copil în interior și să te bucuri de fiecare dată când un lucru bun se întâmplă datorită ție și comportamentului tău.

Cu drag,

Femeia.

5 gânduri despre „Dragă bărbat.

    1. Buna! Multumesc mult ptr apreciere si pentru comentariu. Din fericire, da, mai exista fete care sunt atrase de calitatile sufletesti. Consider ca dragostea nu se cauta. Ea vine la momentul potrivit.
      Iar cat despre fata aceea buna si potrivita, daca tu vei fi un om bun si vei arata respect si buna crestere, fii sigur ca vei atrage fete ale caror calitati vor fi pe masura asteptarilor tale.

      O zi minunata iti doresc!

      Apreciază

  1. Tale madre…tale figlia ❤
    De la mine…pentru voi…dragi bărbați…
    Astazi este o zi importanta pentru noi, femeile…Dar și pentru voi….pentru că aș vrea să înțelegeți importanța unei femei in viata voastra…
    Uneori părem puternice…dar suntem mai sensibile decat florile… V-ați dat seama și singuri de asta?
    Ne puteți rani cu un gest….sau cu un cuvant… Ați privit vreodata in ochi o femeie rănită? Daca nu ați facut-o pana acum…poate că nu a fost nevoie….Sau…mai aveți timp sa o faceți…
    Știți că ne place sa fim respectate? Că ne plac încă acele gesturi minore…ca de exemplu….deschiderea portierei mașinii…un braț intins pentru a ne ajuta să coborâm dintr-un mijloc de transport?
    Ne plac surprizele…ne place să ne faceți complimente…ne place să fim alintate…
    Ne place să primim flori…Ne place să ne priviți in ochi și sa ne spuneți că suntem frumoase…că suntem speciale…Ne place sa fim protejate…
    Uneori uitați ca un apel telefonic valoreaza mai mult decat 100 de mesaje scrise…
    Știați deja toate acestea? Daca e asa…pune-ți-le în practică dragilor…
    Nu uitați că suntem femei și avem nevoie de voi…Încercați să ne înțelegeți…
    Timpul zboara…Nu uitați că uneori este prea tarziu….
    Nu uitați să fiți bărbați!
    Nu uitați ca vorbele dor…iar mainile voastre pot mângâia sau pot răni…
    Amintiți-vă că nu suntem femei doar astăzi, ci în fiecare zi…
    Da parte mia … per voi … cari uomini…
    Oggi è un giorno importante per noi, le donne…Ma anche per voi…perché voglio che capite l’importanza di una donna nella vostra vita…
    A volte sembriamo forti…ma siamo più sensibili dei fiori… L’avete gia capito? Potete farci del male con un gesto…o con una parola …
    Avete mai guardato una donna ferita negli occhi? Se non l’avete già fatto prima…forse non era necessario…O…avete tempo di farlo ancora … Sapete che ci piace di essere rispettate? Ci piacciono ancora i gesti minori … come l’apertura della portiera dell’auto…un braccio per aiutarci a scendere della macchina…Ci piacciono le sorprese…ci piacciono i complimenti…ci piace di essere amate… Ci piace ricevere fiori…Ci piace di essere guardate negli occhi e sentirvi dire che siamo belle … che siamo speciale … Ci piace di essere proteggiate…
    A volte dimenticate che una telefonata vale più di 100 messaggi scritti…Sapevate già tutte queste? Se è così … mettetegli nella pratica …Non dimenticate che siamo donne e abbiamo bisogno di voi … Cercate di capirci…Il tempo vola … e non dimenticate che a volte è troppo tardi….
    Non dimenticate di essere uomini!
    Non dimenticate che le parole possono farci dell’male… e che le vostre mani possono accarezzare o possono ferire …
    Ricordatevi che siamo donne non solo oggi, ma tutti i giorni…

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un comentariu