Aprinde stelele!

Ascultă AICI.

Înainte să citești, adu-ți aminte cum ai ascultat vântul și cum el te-a purtat către EA.

În visul tău, urmele pașilor ei te-au ghidat pentru a ajunge cât mai aproape de ea, cât mai aproape de adevărul pe care voiai să-l descoperi. Să fie EA cea pe care o aștepti sau este o simplă iluzie asemenea Fetei Morgana care își schimbă înfățișarea? Ai decis să pășești în necunoscut și să o urmezi, iar sufletul ți l-ai lăsat invadat de zeci de sentimente și stări necunoscute.

Teama te-a cuprins, dar oare de ce? Poate pentru că știai că este un simplu vis din care vei fi trezit de lumina dimineții, iar odată cu asta, EA va dispărea.

Îți mai amintești că ai vrut sa afli misterul discutat de toți poeții? Ei bine, când ai privit-o în ochi ai deslușit acel mister care te-a făcut să stai nopți întregi cu ochii pe tavan întrebându-te dacă a fost real sau nu visul tău, dacă EA există cu adevărat sau a fost o închipuire a imaginației tale. Ți-ai dat seama că EA nu este ca oricare alta.

Relaxează-te și gândește-te la EA. Oare nu cumva ea a apărut ca să-ți spună ceva? Eu cred că da. A vrut să simți din nou în suflet căldura pe care nu ai vrut să o mai accepți după ce inima ți-a fost sfâșiată de cuvintele reci ale altor persoane, de nesiguranța celor care ți-au promis că vor rămâne lângă tine și nu au făcut-o. Poate vrea să vezi că viața înseamnă mult mai mult decât ceea ce ai acum și că adevărata fericire este exact acolo unde te aștepti mai puțin.

Așa cum ți-am spus și acum puțin timp… EA există și este mai reală decât îți poți imagina, dar oare cum o să ajungi la EA? Cum ai putea să deslușești până la capăt misterul ei?

Încetează să o mai cauți în mulțime, căci EA este mai aproape decât crezi. Poate este cea căreia i-ai zâmbit astăzi la amiază sau cea pe care ai invitat-o la ceai săptămâna trecută.

Cum crezi că ar arăta viața ta dacă ar fi lângă tine de mâine și pentru totdeauna? Să te privească cu ochii mari și blânzi, să fie acolo când adormi si tot acolo să te trezească dezmierdându-ți fruntea cu buzele ei moi?

Acum îți ascunzi cearcănele sub masca pe care o porți zi de zi de teamă să nu îți fie recunoscute slăbiciunile. O mască pe care crezi că n-are rost să o dai jos până nu apare EA să te cunoască. Dar dacă ar apărea ai da masca la o parte să-ți vadă zâmbetul adevărat? Pentru că și tu, asemeni EI,  ai un zâmbet care ar putea să se schimbe starea oricui, un zâmbet de care s-ar putea îndrăgosti oricare fată, poate chiar EA.

Poate că și ea te caută în mulțime, dar dacă te-ar întâlni cred că s-ar produce o schimbare în interiorul ei. Cum ar putea să-ți descrie cel mai mare gol al sufletului ei pe care tu…subit, simplu și într-un mod natural…l-ai umple cu o simplă privire? Oare ce-o să simți atunci? Din nou o să-ți fie teamă să o atingi sau vei avea puterea să o cuprinzi atât de tare încât să nu mai poată pleca niciodată de lângă sufletul tău? Te-ai gândit vreodată că simpla ta prezență poate schimba total viața cuiva?

Poate că nici ea nu avut un suflet cald aproape, dar poate că apariția ta îi va oferi exact ceea ce aștepta, iar avându-l pe al tău nu ar mai avea nevoie de nimic altceva pentru că…avându-te pe tine ar simți că le are pe toate și poate că așa va recăpăta din nou liniștea în locurile în care se dau lupte aprige, unde tristețea se îmbina cu speranța și totul pare că nu are rezolvare.

Poate că atunci nopțile se vor transforma în zile, dar ar avea culoare și nu ar mai fi atât de rece în colțul ei.  Se pot întâmpla destul de multe lucruri bune, nu crezi?

De ce nu ai curaj să pășești mai aproape de EA? De ce crezi că tot ce este bun și frumos nu rezistă timpului? Într-adevăr, frumusețea exterioară este trecătoare, dar sufletului omului… Ei bine, el se menține frumos dacă cei din jur îi oferă exact ceea ce el are nevoie.

Aș vrea să-mi spui cum arăta EA în visul tău. Era exact cum ai visat-o sau mai mult de atât?

Oricât ai încerca, nu poți să-ți amintești. Ciudat, nu? Acum, spune-mi, cum ai putut să te îndrăgostești de o persoană pe care nici măcar nu ți-o amintești? Poate că apropierea ei de tine a fost suficientă încât să îți transmită puținul necesar care să îți fure simțurile și atenția.

Acum, străine, spune-mi, cum aș putea să nu stau aici? Aici pot să găsesc liniștea pe care o caut de mult, aici pot să simt exact ce simți și tu, aici este locul unde pot să fiu cu tine pentru totdeauna. Aici sunt în siguranță. De aici, pot avea grijă de tine, chiar și-atunci când nu sunt lângă tine.

De aici, pot să îți veghez somnul în nopțile lungi și călduroase de vară și tot de-aici pot să te învelesc cu mine în nopțile geroase de decembrie. Crezi că este atât de rău că îți dorești să fii fericit? Nu, să știi că nu este. Trebuie doar să ai curaj să îi ceri vieții exact ceea ce îți dorești și te asigur că ea îți va da. Nu te mai ascunde după măști, nu te mai preface că ești bine. Nu vezi că ești frumos pe dinafară, dar înauntru putrezești? De ce îți faci rău? De ce nu vrei să începi de la 0 totul și să îți dai voie să iubești, să fii fericit?

Nu te înțeleg, dar poate că aparițiai EI te va face să vezi mai clar decât vezi acum și poate în curând vei gusta și tu din fericirea pe care EA ți-o poate oferi. Nu te mai ascunde.

Ieși la lumină și lasă vraja dragostei să te îmbete. Iar dacă EA o să apară… ei bine, ai grijă de ea și oferă-i exact ceea ce ți-ai dori tu să primești.

Lasă-te pe spate acum în colțul tău din cameră și visează. Visele pot deveni realitate mai repede decât îți poți imagina. Dacă o simți lângă tine, inspiră, îmbrățiseaz-o și…

Aprinde stelele! Lasă-le să vă lumineze serile de acum și în eternitate!

Reclame

Un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s