Cel fără de păcat…

Dragul meu cititor,

Știu că a trecut ceva vreme de când nu ți-am mai scris și îmi pare rău, dar timpul nu a fost cel mai bun prieten al meu, așa că, iată-mă după ceva vreme scriind din nou. Culmea este că voiam să scriu despre timp, dar m-am gândit să nu fac asta, cel puțin nu acum.

Vreau să știi că sunt bine, s-au petrecut destul de multe lucruri bune, unele mai puțin bune în ultima vreme, dar tot aici sunt. Mă gândeam zilele trecute la cei care îmi citesc articolele și la mesajele pe care le-am primit cu întrebări despre un viitor articol. Iată articolul, dragii mei!

Am stat și am analizat puțin mai mult oamenii în tot acest timp cât am lipsit de pe blog și mi-am dat seama că unii dintre ei sunt atât de nefericiți și triști pe interior, deși la exterior radiază și stau și mă întreb de ce nu vor să facă o schimbare? De ce preferă nefericirea în locul prosperității, al schimbărilor? De ce le este teamă de schimbare? Într-adevăr, ea poate aduce și lucruri neașteptate și poate nu tocmai cele pe care și le dorește, dar chiar și așa, este o schimbare, iar din punctul meu de vedere, dacă aceasta  este făcută din inimă  va fi întotdeauna o schimbare bună.

Oamenii aleg să se plafoneze, să trăiască precum niște roboței, să facă același lucru în fiecare zi, o rutină bolnăvicioasă care îmbătrânește fizicul și psihicul. Aceeași monotonie în fiecare zi: se trezesc dimineață, obiceiurile de rigoare dinaintea mersului la job, apoi merg la job unde uită de personalitatea lor, de ceea ce sunt și ascultă sfioși de șeful care merge agitat sau nervos prin birou. Bolboresc  în mintea lor și se întreabă de ce nu își dau demisia etc. Apoi se uită la ceas în speranța că timpul va trece mai repede pentru a scăpa din închisoarea numită “loc de muncă”. De ce? De ce stau ei acolo dacă nu se simt bine, dacă nu se simt apreciați, dacă simt că nu aparțin acelui loc?

Știu ce vei spune: pentru a-și asigura ziua de mâine. Fiecare dintre noi facem asta, dar de ce nu alegem ceea ce ne place? Mulți vor spune că nu au studii suficiente, nu au experiență suficientă. Așa este, dar cei care spun asta, oare au făcut ceva pentru a-și atinge scopurile sau pentru a ajunge acolo unde își doresc cu adevărat? Mulți vor spune “Da, am făcut tot ce mi-a stat în putință”, dar eu vin și spun că nu este așa. Cred că atâta timp cât ai două mâini și două picioare și un cap pe umeri cu un creier care funcționează așa cum trebuie, nimic nu este imposibil. Este greu, dar NU IMPOSIBIL! Trebuie să lupți cu toate puterile pentru lucrurile pe care ți le dorești, indiferent de natura acestor. Munca cere sacrificiu se spune, așa că… De ce nu se sacrifică nimeni? La urma urmei este un sacrificiu făcut pentru sine, nu pentru altcineva.

Nu ai studii? – Du-te și fă-le! Niciodată nu este prea târziu. Sunt persoane care fac facultatea la 40 de ani, așa că tu de ce nu ai putea? Pentru că e comoditatea prea mare, ăsta este răspunsul, iar dacă nu ai de gând să renunți la ea, părerea mea este că ar trebui să nu te mai plângi, nu crezi?

Nu ai încredere în tine? – Învață să ai! Cum? Numai tu poți să descoperi acest lucru. Nu este ceva care se învață din cărți sau se învață, dar nu este același lucru ca atunci când descoperi TU, SINGUR!

ORICE ESTE POSIBIL! IA ATITUDINE! FA-O PENTRU TINE!

               Atunci când ieși de la muncă, chiar dacă ești obosit, stresat, cu mintea vraiște, încearcă să schmbi traseul pe care obișnuiești să mergi spre casă, privește oamenii din jurul tău, copiii care sunt în parcuri la ora aceea, încearcă să lași problemele de la muncă și relaxează-te. Te va ajuta extraordinar de mult, mai mult decât îți imaginzi. Ai timp mâine pentru griji, stres etc. Acum este despre tine! Fa-ți timp pentru tine! Dacă nu o faci tu, nimeni nu o va face.

Lăsând job-urile și această masă de roboței care sunt un “du-te la muncă, vino de la muncă”, mă gândesc și la relațiile pe care le văd sau le știu de la început și mă minunez uneori cât de bine ajung unii dintre ei, deobicei cei cărora nimeni nu le dă nicio șansă pentru că sunt din lumi total diferite, etc. (o mare prostie din nou) și la cei care stau într-o relație de dragul de a sta.

De ce?

Pentru că le este greu să treacă mai departe și să lase în urmă lucrurile care fac rău și care nu mai aduc de mult fericire și frumusețe. De ce fac asta? De ce preferă obișnuința aceea? De ce nu vor să se rupă de ceva ce nu mai există de mult acolo  (anume dragostea aceea sinceră)? Știu că mulți vor critica ceea ce scriu și poate mă vor judeca. Parcă îi și văd pe câțiva “S-a găsit asta să vorbească”,”Cine se crede ea?”. Țin să precizez, este strict părerea mea, nu trebuie să fie nimeni de acord cu ea, dar consider că dacă nu te mai regăsești lângă cel de lângă tine,dacă nu mai tresari când îl revezi după câteva zile, dacă nu mai simți să faci gesturile tandre pe care cândva le făceai… Ei bine, eu cred că există o problemă acolo și anume că unele persoane nu pot accepta psihic acea nefericire pentru că și-au injectat în minte și apoi în suflet faptul că acea persoană nu poate fi înlocuită.

Total greșit. Îmi pare rău că spun asta, dar nimeni, absolut nimeni nu este de neînlocuit (aici nu intră familia). Întotdeauna este loc de mai bine, atât în dragoste, cât și în muncă și în multe altele.

Apoi vin acele persoane care se despart, suferă pentru că așa este normal și apoi aruncă cu noroi în celălalt. De ce căcat faceți asta? (scuzați-mi expresia)

De ce nu vă puteți abține? De ce vorbiți de rău un om fără de care nu puteați trăi cândva, pe care îl iubeați? Doar pentru faptul că s-a gândit la sine și apoi la cei din jur?

Ar trebui să învățați de la acea persoană pentru că în viață este normal să te gândești întâi la tine. Chiar dacă sună a egoism, nu este. Trebuie să îți fie ție bine pentru că numai așa le poate fi bine celor din jurul tău.

Apoi vine categoria de oameni care termină relația după ce au fost “părăsiți” și încearcă să își facă o alta și nu fac altceva decât să îl pedepsească pe “noul venit” pentru ceea ce s-a întâmplat în trecut. De ce? De ce se întâmplă asta? Ce vină are acea persoană? NICIUNA! Încearcă decât să fie acolo și să ofere ce are mai bun în limita posibilităților și puterilor de care dispune.

Altă categorie de oameni care intră tot în capitolul nesfârșit al “relațiilor” sunt cei care comentează din exterior relația altora în timpul acesteia și în mod deosebit după ce aceasta se termină. Măi oameni buni, altceva mai bun de făcut nu aveți?  Nu aveți cu ce să vă ocupați timpul? Luați și citiți o carte (asta pentru cei care se plâng că nu au un job bun, dar au timp să facă analiză asupra vieții altora). Niciodată nu aveți de unde să știți cu adevărat ce este sau ce nu este în interiorul acelei relații sau ce s-a întâmplat și ce nu. Nu vă mai bagați nasul în viețile altora și în grădinile lor când în ale voastre este haos și buruienile au depășit de mult înălțimea gardului. Nu sunt eu cea mai credincioasă, dar dacă îmi aduc eu bine aminte, în Biblie scrie ceva de genul “Cel fără de păcat dintre voi să arunce cel dintâi piatra.” (Sfânta Evanghelie după Ioan, capitolul 8)

Hmmm.. Eu zic să recitiți fraza aceasta și să o analizați puțin…MAI MULT!

                Nu vreau să fiu înțeleasă greșit. Și eu am făcut asta și așa mi-am dat seama că nu este deloc bine să pedepsesc oamenii. Nu merită nimeni să fie pedepsit pentru greșelile tale sau pentru ale celor din jurul  tău care au făcut parte din viața ta. Fiecare om este unic în felul lui, cu părți bune și părți mai puțin bune. NIMENI NU ESTE PERFECT, iar prințul pe cal alb sau frumoasa adormită nu există.

Concluzia este că dacă vrei să schimbi ceva în viața ta, indiferent despre ce anume este vorba, fă-o! O faci pentru tine, pentru sufletul tău, pentru viața și fericirea ta.

Nu mai trăi ghidându-te după cei din jurul tău și ascultând tot timpul ceea ce ți se dictează pentru că nu faci altceva decât să trăiești viața altora sau ca o păpușă cu sfori. Nu ești o păpușă!

Nu ești actorul secundar în sceneta asta. Ești cel principal, iar asta nu este o scenetă pe care o poți modifica la infinit. Asta este viața ta, iar dacă tu nu ai grijă de ea, nu o va face nimeni.

Ne petrecem mult prea mult timp uitându-ne în grădinile altora, râvnind la ceea ce au ei, căutând cu disperare chipul perfect să îl iubim fără să ne dăm seama că viața asta nu se repetă. Timpul trece, este ireversibil și este atât de dureros să treacă anii și să te uiți în urmă și să îți dorești din toată inima să mai schimbi ceva și să nu o mai poți face.

Așa că, dragul meu cititor, dacă vrei să schimbi ceva, schimbă. Lucruri bine sunt la tot pasul în viața asta, trebuie doar să îți faci curaj să iei ceea ce ți se cuvine.

Până data viitoare, nu vreau decât să trăiești frumos și să zâmbești!

 

Reclame

Un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s