Bagaj plin cu vise

Pășind prin viață am dat de multe obstacole care s-au pus în drumul pe care mi l-am propus să îl parcurg, poate uneori în neștire, un drum către nicăieri. Ciudat este faptul că niciodată nu mi-a fost frică de necunoscut și mereu am mers cu fruntea sus într-acolo. Am învățat un lucru și anume că pășind spre necunoscut se pot naște cele mai frumoase povești și cele mai trainice amintiri.

Și promit că o să-mi fac timp să vă povestesc una, poate chiar data viitoare.

Am riscat până acum de foarte multe ori. Oh.. și da, am riscat pe propria-mi piele fără să mă gândesc că un drum ales în grabă mă poate duce foarte departe de locul unde vreau de fapt să ajung.

Nu am de ce să mint.. Recunosc acum! Am făcut pași necugetați și necalculați în acest dans neîntrerupt al vieții, iar de fiecare dată când am călcat strâmb și m-a durut am ținut minte momentul pentru a nu mai face din nou același pas. Nu mi-a ieșit întotdeauna, dar vorba aia, în coregrafii mai repeți pașii să fie dansul mai bogat.

Din punctul meu de vedere, viața chiar este asemenea unui dans. Dansatoare fiind, niciodată nu am putut anticipa următorul pas, cel puțin până acum puțin timp când ochii minții mele au putut să vadă mai multe decât le arătam eu.

Acest articol este scris cu un scop, necunoscut pentru mulți dintre voi, dar sper să învățați ceva din el.

Consider că viața este uneori ca o gară unde vin diferite trenuri, unele mai frumoase care au doar clasa I, altele care au cușetă și vagon restaurant, altele… Ei bine, aceste trenuri care se opresc în gara noastră sunt oportunități, șanse pe care destinul ni le oferă . Aceste șanse fie le accepți și te urci în tren, fie nu. Este alegerea ta!

Mai rău este atunci când nu te urci și după ceva timp realizezi greșeala făcută. Atunci…tot ce îți rămâne de făcut este să privești neputincios cum trenul tău se pierde în zare. Te sfătuiesc să nu disperi. Caută un loc unde să te așezi, liniștește-te și așteaptă. Va apărea un alt tren exact atunci când nu te aștepți.

Am ratat și eu destul de multe trenuri, uneori din cauza mea, alteori din cauza celor din jurul meu care m-au sfătuit după bunul lor plac, iar eu acordându-le credit… am rămas pe peronul gării privind cum șansele mele se duc rând pe rând. Nu îi învinuiesc, chiar deloc. Le mulțumesc că au fost acolo și că au făcut asta. Niciun lucru în viață nu este întâmplător. Asta v-o pot garanta!

În ultima perioadă, viața m-a supus la nenumărate teste, însă unul dintre ele cred că l-aș fi picat din nou dacă nu conștientizam că nu mai trebuie să repet greșelile din trecut. În ultimele luni am încercat să mă observ și să construiesc un zid în jurul meu. Nu, nu m-am transformat într-o vrăjitoare sau o pensionară, cum am fost alintată în ultimele săptămâni, ci am vrut să mă analizez și să repar în mine greșelile pe care le făceam voluntar sau involuntar. Și știți de ce?

Pentru că am suferit. Nu îmi este rușine să recunosc asta și nici nu mă ascund. Orice om suferă mai devreme sau mai târziu, dar această suferință a fost diferită față de cele anterioare. A fost genul acela care m-a îngenunchiat și care a smuls râuri de lacrimi din ochii mei zile și nopți la rând. Poate mulți din cei care mă cunosc vor râde puțin în colțul gurii, dar nu-i nimic. Nimeni nu poate înțelege anumite aspecte și este normal. Dar sunt bine, dragilor. Puteți să zâmbiți cu gura până la urechi acum.

Ei bine, și trecând eu prin această agonie, m-am analizat, m-am reanalizat, am pus pe foaie părțile mele bune și pe cele mai puțin bune, am stat de vorbă cu mine și zi de zi din acel moment am perfecționat la mine părțile care nu mi se păreau în regulă.

Tot în acea perioadă m-am decis să redeschid și blog-ul pentru cei care nu știu povestea inițială a acestuia. M-am decis să împart cu voi, cititorii mei, gândurile, dorințele și visele mele. Nu pot să vă spun care dintre articole este trăit pe propria-mi piele și care este pur și simplu rezultatul imaginației și viselor mele, dar vă pot garanta că toate sunt scrise cu tot sufletul și precum v-am mai scris în articolele trecute, fiind o fire mai emotivă și sensibilă uneori, am plâns recitindu-le și mai ales când am văzut câte persoane mă urmăresc și îmi trimit mesaje de încurajare, mesaje în care îmi împărtașesc poveștile lor. Prin intermediul acestui blog mi-am făcut o mulțime de prieteni, unii dintre ei au rămas strict în mediul online,pe câțiva am avut ocazia să îi cunosc personal și mă bucură tare mult acest lucru.

Vă spuneam că viața m-a supus la un test acum ceva vreme. Să știți că este cel mai ciudat test la care am fost supusă.. și de obicei, în viața de zi cu zi, eu sunt cea care supune oamenii la teste. Bine, asta-i din nou o altă poveste.

Ei bine, am avut un vis care a părut atât de real încât aș fi jurat că nu este o simplă închipuire a minții mele în toiul nopții. În visul meu am întâlnit pe cineva. Acel cineva mi-a zâmbit, iar acel moment toate vocile din capul meu au tăcut. Brusc! A fost de nedescris sentimentul. Pur și simplu, eram eu, el, liniștea și nimic altceva. Ciudat, nu?  L-am visat nopți întregi la rând, nici măcar nu știam cine este, de unde a apărut în visele mele, dar cert este că am început să cred în el și să sper că la un moment dat că totul va deveni realitate. Îi povesteam despre mine și era atât de încântat, atât de prezent în discuțiile noastre încât eram fascinată de acest om misterios al viselor mele. Nopți întregi am vorbit cu el și am descoperit o cărare care m-a dus atât de aproape de el, dar în același timp…eram atât de departe. Într-unul din vise mi-a spus că mă iubește. Am râs ironic, parcă am știut eu ceva.

Ciudat a fost momentul în care la ceva timp după aceste vise, mergeam pe stradă și în mulțimea de oameni îl văd pe el… pe EL, cel pe care l-am visat. Până în acel moment nu l-am văzut niciodată atât de real. Credeam că am vedenii. A zâmbit și am recunoscut zâmbetul ăla care m-a făcut să nu mai îmi găsesc cuvintele. Partea tristă a realității a fost că el nu era tocmai singur, ci la braț cu o fata care părea a fi Crăiasa-Zăpezii. Era blonduță, drăguță. Se potriveau, ce să mai zic. M-a cuprins un sentiment ciudat, parcă de gelozie, dar… mi-am dat seama că visele de noapte nu sunt tocmai conectate de realitatea noastră prezentă, așa că mi-am continuat drumul zâmbitoare ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic.

Ideea e că acest vis și această așa-zisă „revedere” m-a făcut să mă gândesc la mult prea multe, mi-a obosit mintea și sufletul în același timp. M-a făcut să cred în NOI prea mult, când de fapt acel „NOI” nici măcar nu a existat vreodată.

Și mai ciudat a fost când am stat de vorbă cu o persoană foarte apropiată mie, pot să o numesc prietena mea, și aceasta mi-a povestit cum ea s-a îndrăgostit de cineva care nu poate fi cu ea, deși amândoi își doresc asta foarte mult. Nu prea am înțeles partea cu „își doresc, dar nu se poate”, dar cine sunt eu să mă bag în viața oamenilor, nu? Cred că undeva, ceva, oricum nu ar fi mers atât de bine cum își dorea ea pentru că un om care își dorește să fie cu tine, pur și simplu este… și atât. Nu ține cont de bariere, distanțe, timp, vârstă, statut social… Vine, te ia și.. va urma, nu? Greșeala pe care ea urma să o facă este aceea că voia să coboare din trenul ei pentru a fi cu el .. Este  o greșeală pe care și eu am făcut-o cândva, dar pe care mi-am promis că nu o voi mai face.

Și știți de ce? Consider că dacă acel cineva este dat să fie pentru tine…ei bine, la un moment dat se va urca și el în același tren. Fără discuții în avans, fără planuri… Pur și simplu, se urcă, își caută un loc să se așeze liniștit și cumva ajunge la tine. Nu trebuie planificat totul pas cu pas..pentru că stând cu ochii în planuri, riști să pierzi cele mai frumoase momente. Așa că sfatul este să trăiești, draga mea prietenă! Zâmbește și iubește!

În gara vieții mele a staționat un nou tren. Cu bagajul plin de vise și dorințe stau și îl privesc. Încă analizez dacă merită acest tren sau nu.

Nu știu dacă voi urca în el sau dacă voi mai rămâne pe peron, dar sunt sigură că indiferent de alegerea pe care o voi face o să colecționez câteva amintiri de neuitat, ca de fiecare dată când am luat o decizie bună sau mai puțin bună, pentru că la final și din deciziile acestea am cules amintiri frumoase.

Poate că vă așteptați la un articol în care să scriu ce am învățat din anul ce tocmai a trecut sau cum mi-am petrecut Crăciunul și trecerea dintre ani, cum au făcut majoritatea bloggerilor pe care eu îi urmăresc. Ei bine, eu niciodată nu am făcut lucrurile după tipar, așa că acesta este rezultatul primului meu articol din anul 2017. Cu această ocazie vă mulțumesc din nou că îmi urmăriți blogul și  mă încurajați! Vă mulțumesc din toată inima și vă doresc un an nou plin de realizări pe toate planurile, să fiți fericiți, iubiți, sănătoși. Nu uitați să adunați cât mai multe aminitiri frumoase în acest an și nu în ultimul rând stați cu ochii pe blogul meu pentru că am câteva surprize pentru voi toți în perioada ce urmează.

Cu dragoste,

AMI

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s