Ușor în zbor

Înainte de a începe să citești, ascultă asta.  Vreau să te relaxezi și să te pătrunzi în locul unde am fost eu atunci când am scris aceste rânduri.

 

Lumina zilei a dispărut din nou de pe cer pentru a 346-a oară anul acesta. Așa cum dimineața obișnuiesc să privesc cum se crapă de ziuă, așa stau seara și privesc cum negura nopții se lasă ușor peste pomii desfrunziți și înghețați. Mă liniștește… Nu aș putea să-ți explic de ce.

Se spune că noaptea este un sfetnic bun, poate că de aceea insomnia uneori îmi este prietenă și nu mă lasă să pun geană pe geană. Câteodată, stau pur și simplu în pat, uitându-mă spre fereastră, admirând cum luna încearcă din răsputeri să lumineze cerul în această perioadă.

Uneori, pereții camerei mele capătă o culoare deosebită, deși sunt mov. Nu pot să-ți descriu în cuvinte, dar îmi place acest lucru. Tavanul meu a devenit ecranul minții mele. Acolo proiectez imaginile celor mai frumoase vise și dorințe în care uneori apari și TU. Nu știu cine ești, nici măcar nu știu cum arăți, dar pot să spun un singur lucru despre asta…

Atunci când visez…sunt fericită. Este un sentiment minunat care uneori mă întristează. Din nou, nu aș putea să-ți explic de ce, dar promit că dacă voi afla, dacă îmi voi da seama până la sfârșitul acestui articol îți voi spune sau poate că nu va mai fi nevoie pentru că îți vei da seama.

Liniștea serii mă cuprinde atât de mult încât mă amețește. Mă face să visez mult prea mult câteodată.

Hai să-ți spun cum sunt serile mele! Serile mele au iz de primăvară, iar tavanul devine uneori cerul meu. De ce spun asta? Pentru că un colț al camerei mele are câteva stele care se aprind…dar nu se aprind mereu. Încă nu am înțeles de ce. Dar poate cândva mă poți ajuta tu cu un răspuns.

Celălalt colț are fluturi. De ce fluturi? Pentru că semnifică libertate, iar în momentele în care mă simt captivă, când simt că totul se năruie în jurul meu privesc într-acolo, fixez acel loc, trag aer în piept, apoi închid ochii. Îmi imaginez că sunt asemenea unui fluture care are libertatea de a merge oriunde dorește, care este una cu vântul, care vede oameni minunați și locuri pline de poveste, iar care la final poposește în cele mai frumoase locuri după un zbor lung, uneori mult prea greu. Și stau cu ochii închiși atâta timp cât este necesar sufletului meu să se elibereze de greutăți. Oftez adesea când fac asta și simt cum mi se pune un nod în gât pentru că aș avea atât de multe să spun în acele momente, dar…parcă nu mai am glas, iar TU nu ești prin preajmă să mă auzi oricum. Simt cum toate cuvintele mele zboară, asemenea fluturilor, odată cu gândurilor mele și nu aș vrea să le opresc din călătoria în care au pornit pentru că asta îmi dă tăria uneori să redeschid ochii și să spun pentru a 345-a oară că încă mai pot.

Aș vrea să știi că am avut nenumărate momente în care am renunțat. Da! Am făcut asta pentru că aripile mi-au fost frânte în zbor și mi-a trebuit timp să le fac la loc. Cum aș putea să-ți descriu în cuvinte cel mai mare pustiu? Ei bine, nici dacă aș scrie sute de articole poate că nu aș reuși să te fac să înțelegi, dar îți pot spune altceva.

Îți pot descrie doi ochi ce-mi zâmbesc când mă privesc, iar eu simt în acel moment că le am pe toate. E ciudat asta pentru că nu știu ai cui sunt acei ochi, nici nu știu să descriu culoarea lor, dar știu sigur că ei ar putea să mă elibereze, să elibereze din privirea mea misterul discutat de toți poeții. Este un mister pe care fiecare dintre noi îl avem, dar nu este descoperit când noi ne dorim, ci atunci când ne așteptăm mai puțin. Iar acea persoană care reușește să facă asta… Ei bine, cred că aceea este persoana pe care o așteptăm zile întregi la rând să apară și care va rămâne lângă noi până la final.

Vreau să-ți reamintesc că nu te caut în mulțime și nici în oricare pe care îl întâlnesc în drumul meu. Nu! Și nici nu voi face asta, îmi pare rău dacă te dezamăgesc, dar… Dacă vei ajunge la mine înseamnă că așa a fost să fie, că ai străbătut aproape aceleași cărări ca și mine urmându-mi pașii prin destin.

N-o să-ți pot promite nimic când te voi vedea, dar o să-ți zâmbesc, iar zâmbetul meu îți va spune exact ceea ce probabil nu aș putea eu să-ți spun în acel moment, dar într-un mod mult mai suav și poate mult mai potrivit.

Nu aștepta de la mine nimic, nu aș vrea să te dezamăgesc, dar aș vrea să știi că voi încerca să te fac fericit. Aș vrea să mă lași să fiu acolo când adormi și să nu îți fie teamă… Pentru că voi fi acolo și să te trezesc și să-ți reamintesc cât de frumoase sunt diminețile când ești cu mine. Aș vrea să mă lași să îți mângâi fruntea obosită și să te sărut. Aș vrea să mă lași să fiu lângă tine și să te strâng în brațe. Poate că te întrebi de ce aș vrea să fac asta…

Cum aș putea să nu stau în brațele tale? Acolo pot să găsesc liniștea pe care o caut de mult, pot să simt exact ce simți și tu și să-ți aud inima cum șoptește, acolo va fi locul unde o să fiu în siguranță, unde o să fiu la adăpost…

Poate că ți se par cuvinte mari, dar nu, nu sunt. Sunt infime în comparație cu faptele care pot devenii realitate dacă ajungi la mine. Și vreau să te rog să nu mă cauți nici tu în mulțime pentru că vom ajunge unul la celălalt mai devreme sau mai târziu. Indiferent la ce teste ne va supune viața, indiferent câte persoane ne vor spune „te iubesc”, apoi vor pleca, indiferent câte lacrimi vor curge pe obrajii noștri, indiferent câte ploi sau zile senine vor fi.

Eu sunt aici. N-o să te mint spunându-ți că mă gândesc zi de zi la tine, dar îți pot spune că simt că ești aproape și poate că ești mai aproape decât îmi pot imagina. Nu trebuie decât să dai un semn, iar inima mea îl va identifica imediat.

Culmea, recitind ceea ce am scris, ochii mi s-au umezit. Nu e o rușine să plângi și nici să recunoști că faci asta destul de des. E amuzant, pentru că pistruii mei sunt mult mai proeminenți atunci când plâng, ceea ce uneori mă enervează, dar în același timp îmi dau seama că ei mă fac frumoasă. Nu te aștept să-mi ștergi lacrimile pentru că sunt sigură că dacă vei ajunge aici, ele nu vor mai exista sau poate că da, dar vor fi de fericire și alea sunt lacrimile care mă vor bucura.

Acum…că ochii mei au obosit… aș vrea să lași capul pe perna moale și să îți imaginezi cerul meu și stelele pe care vreau să le aprindem împreună când o să ne odihnim ținându-te în brațe și momentul în care o să-ți șoptesc ușor …

 

„Noapte bună!”

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s