Să crezi în poveşti

M-am trezit singură în oglindă. A fost bizar şi înfricoşător la început.

Nu ştiu ce s-a întâmplat, dar pot să spun ce am simțit. A fost un sentiment rece, ascuțit şi mi-am auzit gândurile mai tare, mai clar ca niciodată.

Erau triste, blocate, ca de fiecare dată când au vrut să iasă la suprafață din mine. Nu le-am lăsat, niciodată nu aş fi vrut să le audă sau să le simtă şi cei din jur, dar unele lucruri nu le poți controla oricât de mult ai vrea şi ajungi să fii dezbrăcat de cuvinte şi fapte…

Iar când s-a întâmplat asta, am vrut să mă ascund, să fiu singură cu mine şi gândurile mele, dar a apărut de fiecare dată cineva care a încercat să mă ajute, să ma ghideze, să-mi promită că va fi totul bine şi că trebuie să cred din nou în sentimente şi că totul va fi bine.

Da, totul va fi bine, dar când? Asta mă tot întrebam. Investeam în oameni, investeam în amintiri, trăiri, sentimente, niciodată în mine. Credeam cu ardoare ca de „data asta” va fi bine, dar ajungeam mereu în acelaşi loc de parcă m-aş fi învârtit singură în jurul propriei cozi. Şi de ce?

De ce am făcut asta? Pentru că am crezut în oameni, în cuvinte şi în poveşti. Fiecăruia dintre noi ne plac poveştile şi mai ales cele cu happy ending, dar în timp, maturizându-mă, mi-am dat dat seama că nu întotdeauna când începe o poveste trebuie să se sfârşească cu bine.

De mici am fost învăluiți de poveşti, de la cele de „noapte bună” la cele în care”Bau-Bau” nu există, cele în care Moş Ene vine în fiecare seară şi ne scutură praf de somn pe gene şi Zâna Măseluță lasă bani sub pernă când îți pică un dinte . Ne plăceau poveştile astea, chiar aveam efect pentru că de fiecare dată ne uitam spre dulapul din cameră spunându-ne că nu există un monstru care trăieşte acolo, închideam ochii când auzeam cuvântul magic „Moş Ene” şi alergem în fugă cu gingia plină de sânge să punem dintele de lapte într-o batista sub pernă. 

Odată cu înaintarea în vârstă aceste poveşti au dispărut şi au apărut cele în care erau implicați oamenii, ființe reale care ne captau atenția zilnic cu poveştile lor de zi cu zi, viața de cuplu şi despre cât de roz e viața.

Dar aici intervin eu, cea din prezent, şi cu părere de rău vă anunț că viața nu e roz. E plină de non-culori uneori, alteori are câțiva stropi de culoare. Viața nu este perfectă, aşa cum nici oamenii nu sunt. Îmi pare rău, dar voiam să ştiți asta.

Revenind la mine… Am încetat să mai cred în oameni în momentul în care minciunile lor au început să-mi învenineze sufletul şi mintea, când cuvintele au fost aruncate fără sens, când promisiunile au fost simple vorbe aruncate doar pentru a impresiona.. 

Da, oamenii mint şi te fac să nu mai crezi în poveşti, ceea ce e trist… De ce? Pentru că este gratuit să visezi, să crezi în poveşti, să speri…dar în acelaşi timp trebuie să rămâi ancorat de pământ şi să nu te îndepărtezi prea mult de realitate pentru ca s-ar putea să te trezeşti singur…în fața oglinzii. Tu cu tine şi vei ajunge să te întrebi „De ce s-a întâmplat aşa?”…şi crede-mă că îți va lua ceva timp până îți vei da seama care este răspunsul acelei întrebări.

Eu am devenit genul ăla de om egoist care s-a gândit la el şi la binele lui.. interesele mi le-am pus pe primul loc şi o perioadă a fost chiar foarte bine aşa, dar la un moment dat am ajuns să îmi doresc să fie şi alții în jurul tău, să pot să împart bucuria mea cu ei, dar ei…nu erau.

Timp îndelungat am alungat oamenii de lângă mine, poate şi azi o fac, involuntar, doar pentru că îmi este teamă să nu se repete anumite lucruri din trecut care m-au adus aici. Am respins oameni care îmi voiau binele cu adevărat şi i-am rănit pe cei care țineau la mine şi voiau să-mi fie alături.

I-am privit în ochi fără remuşcări sau păreri de rău şi le-am întors spatele crezând că singură, pe cont propriu, o să-mi fie mai bine, dar timpul mi-a demonstrat că nu este aşa. În viețile noastre trebuie să păstrăm oamenii care ne vor bine, care vor să ne vadă zâmbind chiar şi din lucruri banale. Ei sunt cei care fac viața noastră să aibe şi alte culori şi îi dau un sens în plus.

M-am învinovățit de-a lungul timpului, mi-am spus că eu sunt problema, nu ceea ce se întâmplă în jurul meu sau oamenii cu care interacționez şi am ajuns goală pe dinauntru. Nu am mai simțit bucurie, nu am mai văzut frumusețe în lucrurile care altă dată mă fascinau. Pur şi simplu, am pus capul pe pernă într-o seară şi în următoarea dimineață am simțit că o parte din mine nu mai este, dar m-am resemnat şi am trăit aşa, în minciună cu mine însumi… 

Iar zilele trecute am stat în fața oglinzii, în a cărei reflexii abia îmi mai vedeam capul de treabă şi de griji, care îmi amintea mereu că zilele trec şi eu nu fac nimic pentru mine şi am plâns. 

Da, nu mi-e ruşine să recunosc asta. Am plâns tare, zgomotos şi mi-am privit obrajii indundați de lacrimi, am oftat şi atunci s-a întâmplat ceva. Partea aceea din mine care credeam că a dispărut …a început să-mi inunde inima şi mintea. Mi-am amintit de ce nu am mai zâmbit cu adevărat, de ce nu m-am mai bucurat…. „Eu” eram încă acolo şi atunci mi-am dat seama că viața mea este încă frumoasă, am toate motivele să zâmbesc, un zâmbet sincer de care s-ar putea îndrăgosti oricine într-o zi geroasă de noiembrie. 

Mi-am irosit timpul certându-mă în loc să mă iubesc, descurajându-mă şi spunându-mi că nu sunt suficient de bună pentru cei din jurul meu… Am fost rea cu oamenii de teamă să nu se apropie de mine. Ştiu că mama nu ar fi mândră de asta, dar… Da, mamă, am fost rea cu cei din jurul meu, deşi ştiu că am tot dreptul să fiu supărată, dar nu rea. Poate am făcut şi rău, fără să-mi dau seama. Mi-am petrecut timpul cu persoane pe care nu le agream doar pentru a-i țintui cu privirea şi pentru a-i pedepsi, într-un fel, pentru greşeli care nu le aparțineau..Şi pentru ce? Pentru faptul că m-a durut cândva? Pentru asta am închis într-un colț fericirea mea? 

Aşa mi-am dat seama că în ultima perioadă a vieții mele i-am condamnat pe cei nevinovați de greşelile altora când trebuia să las totul în spate… Şi dacă te gândeşti că ar fi trebuit să mă duc să spun lucrurilor pe nume, te înşeli. Nicidecum nu ar fi fost corect să mă duc să arăt cu degetul spre acele persoane pentru că nu mi-este firea şi nu este corect pentru că, nu sunt eu o credincioasă înrăită, dar în Biblie scrie „Cel fără de păcat să arunce primul piatra”… Ei bine… Toți suntem o apă şi-un pământ, aşa că… Să trecem peste.

Odată cu revenirea „mea” la viață mi-am dat răspunsul la întrebarea „De ce dorm într-o pijama roz cu iepuraşul de pluş în brațe în fiecare seară?”. Amuzant, nu?  Pentru voi da, dar eu uitasem de ce, Aşa mi-am amintit cum mi-am promis să-mi mențin viu spiritul de copil întotdeauna, indiferent de vârsta pe care o am, chiar dacă nu îmi place culoarea roz. Uitasem latura asta a mea. Am închis-o undeva şi nu am vrut să o mai las să iasă decât în momentele în care mă jucam cu Abby, cățeluşa mea. 

Şi da, v-am zâmbit fals, multora dintre voi, dar nu-mi pare rău. Aşa am simțit, mă puteți condamna, deşi nu a fost uşor nici pentru mine în tot timpul ăsta în care mi-am spus că n-o să mai cred în nimeni, că n-o să mă mai ataşez şi că o să mențin distanța când o să vină vorba de sentimente şi iubire. Nu am vrut să mai cred în poveşti şi-aşa am făcut una din marile greşeli pe care cred că mulți o fac. Aşa că…

Să crezi în poveşti! Asta te îndemn, cititorule, pentru că poveştile sunt cele care mențin sufletul tânăr, indiferent de finalul lor. Există happy ending, doar că toate vin la momentul potrivit, exact când nu te aştepti. Nu mai alerga după bani, viața nu ți-a fost dată numai să plăteşti facturi, să ştii. Viața este dată să o trăieşti. Investeşte în tine, în amintiri, în oameni, chiar dacă la un moment dat oamenii nu vor mai fi în preajma ta şi vei rămâne cu amintirile. Contează fericirea pe care ai simtiț-o şi momentele în care ai zâmbit din suflet sau ai râs până la lacrimi.

Să crezi în iubire adevarată. Ea există şi dacă ai crezut că ai întâlnit-o, dar ai rămas dezamăgit, nu dispera! Nu era ce trebuie! Fruntea sus din nou… şi din nou şi din nou…până când totul va fi bine. Şi va fi bine la un moment, crede-mă.

Eu m-am împăcat cu mine, m-am iertat pentru tot şi mi-am dat seama că timpul pierdut nimeni şi nimic nu mi-l va da înapoi, aşa că m-am decis să fructific latura pe care mi-am redescoperit-o, să investesc în mine în moduri pe care nu mulți le înțeleg, dar contează că eu sunt fericită. M-am decis să îi las pe cei care vor să se apropie de mine, să o facă, iar dacă o să simt că locul meu nu este printre ei o să le-o spun, indiferent cât de dureros poate părea pe moment. Poate se numeşte egoism, poate nu. Depinde din ce punct de vedere priveşti. 

Am de gând să zâmbesc mai des şi să trăiesc fiecare minut, chiar şi atunci când sunt la birou sau în autobuz în drum spre casă. Fiecare clipă contează, indiferent cât de neinsemnificantă pare ea. 

Să crezi în poveşti, să laşi oamenii să te iubească, să te aprecieze sau să te ajute, asta contează! Povestea vieții tale tu o scrii, nimeni altcineva,iar dacă pierzi timp ca mine izolându-te, nu faci altceva decât să-ți iroseşti momente din viață care pot marca începuturi promițățoare. 

Nu mai sta singur în fața oglinzii sperând că tptul va trece. Nu va trece, să ştii…din contră, se va amplifica şi nu vrei asta. Tu vrei să trăieşti frumos şi să ai ce să povesteşti. Ei bine, dacă vrei cu adevărat asta, opreşte-te din a mai îndepărta oamenii de lângă tine. Dacă vrei să plângi, fă-o, descarcă-te, iar dacă tot eşti singur în fața oglinzii, priveşte-te. Este ceea ce îți doreşti să vezi în ea? Asta este imaginea pe care vrei să o ai cu tine? 

Eu cred că nu.

Iar dacă am dreptate, ridică-te şi dă un sens vieții tale, lasă-i pe cei din jur să intre în povestea ta, iar dacă vor să iasă, n-au decât… Tu continuă să adaugi file la povestea vieții tale. Asta este tot ce contează!

Să crezi în poveşti şi mai ales să crezi în propria ta poveste pentru că amintirile frumoase pe care le aduni…ele vor fi cel mai bun pansament când viața îşi va schimba din nou culorile. 

Reclame

2 comentarii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s