Credit=substantiv comun

În primul rând, LIKE pentru fotograful meu Marius aici, apoi ascultă.

Încrederea. Încrederea este un “credit” pe care noi oamenii îl avem pentru a-l acorda altora sau îl primim din partea unei persoane. Ei bine, acest “credit” nu are valabilitate, dar el asemenea unei reîncărcări telefonice poate dispărea la un moment dat și asta numai din cauza noastră. În ziua de astăzi sunt destul de rare persoanele care de la varianta de “credit” trec la “abonament”, asta oferindu-le o perioadă mai lungă de așa-zisă “utilizare”, bineînțeles ajungând relațiile la alt nivel. Fac această comparație cu abonamentul pentru că în seara asta dacă nu ajungeam la timp să-mi plătesc factura, îmi închideau abonamentul, dar să lăsăm asta la o parte. Sper că ați râs mai mult de 3 secunde de „marea mea problemă”

Hai să o luăm cu începutul. Fiecare om primește speranță, apoi încredere, chiar de la începutul vieții lui, chiar din primele secunde, de la medicul neonatolog care are speranță în noul născut că se va dezvolta armonios și corespunzător. Apoi crește și primește aceleași lucruri și din partea familiei care speră să fie un om bun, cred în el și în cuvântul lui, în adolescență de la profesori/colegi/prieteni, apoi ajunge la maturitate și primește din nou toate astea de la persoane de aceeași vârstă/colegi de muncă/colegi de facultate/persoana iubită.

Știu că probabil vei spune în sinea ta că  încrederea se câștigă, dar eu nu mai consider asta. De ce? Pentru că nu joci un joc pentru a câștiga puncte bonus. Vorbim despre viață aici.

În ceea ce îi privește pe unii, în adolescență ceva se întâmplă și anume apare neîncrederea, în sine și în forțele proprii la început, apoi neîncredere față de cei din jur, iar ei înaintează în vârstă și trăiesc cu aceeași problemă. Sunt talentați, mintea lor este sclipitoare, au potențial, dar nu vor să se afirme pentru că au întotdeauna impresia că sunt alții mai bine ca ei. Am cunoscut astfel de persoane, sunt în viața mea și astăzi și sunt cu această gândire de ani de zile… Și nu sunt sigură, dar sper că își vor da seama că mă adresez și lor.

Acum vă spun tuturor, chiar și ție, cel care citești acum… Dacă și tu simți la fel în anumite momente… Trezește-te! Trăiește-ți viața! Afirmă-te fără frică! În viață dacă nu riști, nu câștigi. Nu vei știi niciodată dacă putea să fie bine sau nu, iar dacă ai încercat și nu ți-a ieșit din prima, nu dispera! Se întâmplă oricui asta, nu este un capăt de țară. Henry Ford, părintele automobilului Ford, spunea la un moment dat 2 lucruri foarte inteligente care mi-au rămas întipărite în minte și anume: “Când totul merge în direcția greșită, amintește-ți că avionul decolează întotdeauna împotriva vântului, nu în direcția acestuia și “Eșecul este pur și simplu ocazia de a începe din nou, dar de data asta cu mai multă inteligență”.

Ține minte aceste lucruri! Citește-le, recitește-le, înțelege-le, memorează-le! Ia eșecul ca pe un ocol temporar de la drumul pe care mergi și de la target-ul pe care ți l-ai propus, dar NU RENUNȚA NICIODATĂ! Dacă TU nu ai încredere în tine, cum te poți aștepta să aibă cei din jur?

Îți spuneam și în articolul trecut că înainte să iubești pe cineva, trebuie să te iubești pe tine, dar mai vreau să adaug ceva… Înainte să te iubești, trebuie să te cunoști, să îți știi limitele, să le definești.Așa este și în cazul acesta, înainte să ai încredere în cei din jur trebuie să ai încredere în tine, altfel nu le poți acorda acel “credit”despre care îți spuneam mai sus.

Cât despre viață și încrederea de zi cu zi, noi, oamenii avem prostul obicei de-a face promisiuni pe care nu le putem respecta și inevitabil ajungem să îi dezamăgim pe cei din jurul nostru, să le pierdem încrederea, îi determinăm să se îndoiască de noi și de cuvântul nostru. Ni se dă acel “credit”, iar noi începem și îl consumăm inutil fără să ne dăm seama că la un moment dat nu îl vom mai avea și atunci începe durerea.

Sunt sigură că și tu ai făcut asta și nu numai o dată pentru că noi suntem concepuți în așa fel încât să repetăm greșelile. Încă nu reușesc să înțeleg de ce continuăm în “prostie” timp îndelungat, dar cred că este din cauza faptului că nu învățăm din greșelile pe care le facem, pentru că nu avem tăria să recunoștem că problema este la noi, nu la cei din jur.

În trecut am făcut și eu promisiuni, unele mai mari, altele mai mici. Ideea e că au fost momente în care nu le-am respectat, nici chiar pe cele neinsemnificante, dacă pot să le numesc așa. Și făcând asta am ajuns în acea situație în care am pierdut “creditul” pe care la început îl chibzuiam și îl protejam ca și cum ar fi fost un lucru sfânt, apoi ușor-ușor am început să consum din el sperând că nu se va observa.

Vă spuneam tot în articolul trecut de Octavian Paler și despre poezia lui “Am învățat”.Tot el spunea că durează ani să caștigi încrederea cuiva și doar câteva secunde să o pierzi. Dar de ce trebuie să ajungem să pierdem ca să ne dăm seama de ceea ce avem? De ce nu știm să prețuim în primul rând oamenii, apoi clipele și momentele petrecute cu ei? De ce nu suntem atenți la lucrurile pe care le facem? De ce acționăm la nervi sau din impuls și îi rănim pe cei pe care îi iubim ca mai târziu să ne pară rău?

De ce ajungem mereu și mereu la aceste păreri de rău?

Și ajung din nou la părerea că…vina este a noastră. Nu învățăm nimic din greșelile pe care le repetăm și vom continua în greșeală până când vom învăța ceva.

Da, Octavian Paler spunea bine că durează  o secundă să pierzi încrederea unei persoane și să fiți siguri că împreună cu acea încredere dispar mult mai multe, poate chiar și sentimentele în anumite situații. Spre exemplu, este incredibil cum o simplă minciună poate dărâma tot ce clădim în timp, cum totul se năruie chiar în fața ochilor noștri, iar noi privim neputincioși. Eu consider că odată pierdută, încrederea nu mai poate fi recâștigată. Ăsta este dezavantajul acestui “abonament”, el nu mai poate fi “reîncărcat”. Ajunge la limită și acolo rămâne pentru totdeauna.

Iar în cazurile în care încrederea este recâștigată, niciodată nu va mai fi la fel ca la început. Este strict părerea mea, ai tot dreptul să mă contrazici sau să nu gândești la fel ca mine. Este normal să avem păreri diferite, dar eu așa funcționez. Acord omului încredere din prima, iar dacă ea îmi este înșelată…în ochii mei omul ăla nu mai există, niciodată nu voi mai putea avea încredere în el.

Și acum mă adresez ție, cititorule, care sunt sigură că ai trecut prin situații de genul acesta sau poate ești într-una chiar acum, de ce nu faci ceva în privința asta? De ce continui în aceeași greșeală? Pierzi oameni din jurul tău și nu ai capacitatea de a-ți da seama că este din cauza ta? De ce nu ai curajul să accepți că tu ești problema și de ce nu faci ceva în privința asta?

Ți s-a acordat încredere și ai pierdut-o din cauza ta, nu din cauza altora. Repet, răspundem pentru faptele noastre… Și nu vreau să sune ca o critică sau o certă, ci vreau să privești ceea ce îți scriu ca un mesaj de alarmă. Încetează să mai pierzi ceea ce vrei doar pentru că nu ai încredere în tine! Încetează să mai pierzi oameni pe care îi iubești doar pentru că nu ai tăria să spui lucrurilor pe nume și preferi calea mai ușoară… Dacă tu crezi că există o cale ușoara, te anunț că nu ai înțeles despre ce este viața.

În viață nu există o cale ușoară, din orice punct de vedere și din orice fel de perspectivă privești. Pentru a ajunge sus, trebuie să lupți! Pentru a reuși, trebuie să lupți! Pentru ca menține armonia, dragostea, încrederea în relația ta, trebuie să lupți și să înveți din greșeli pentru că altfel nu faci altceva decât să te învârți în jurul propriei tale cozi!

Viața este o luptă continuă pe care uneori o ai cu cei din jur, alteori cu tine și ține minte că lupta cu tine însuți este cea mai grea pentru că este o luptă în care nu poți să folosești nicio armă pentru că ar însemna să te rănești singur. Știu că ai făcut asta până acum de nenumărate ori doar pentru a-i proteja pe cei din jur de suferință, dar a venit momentul să te oprești. Fă-o pentru tine! TU contezi, în primul rând, apoi restul… și poți fii sigur că dacă tu ești bine și cei apropiați și dragi ție vor fi și ei.

Acordăm speranță și încredere oamenilor pentru că avem convingerea că acel om este mai mult decât un simplu individ sau un “papagal exotic”, cum preferă un prieten de-al meu să spună. Pentru că noi avem convingerea că el este OM! Așa că, TU, FII OM!

Singura salvare a ta…ești TU! În momentul în care îți vei da seama că pierzi timpul crezând despre tine că nu ești bun de nimic și că nu valorezi nimic, să știi că altul are avantaj înaintea ta. Avantajul lui este faptul că are încredere în el și în puterile lui, iar cel de-al doilea avantaj este timpul. El merge mână în mână cu el, în timp ce tu îl pierzi, iar acest timp pierdut nimeni și nimic nu ți-l va da înapoi și vei ajunge să ai regrete. Și dacă îți aduci bine aminte ce am scris în articolele trecute, vei știi că regretul este un dușman crâncen al omului.

Toate aceste lucruri pe care le citești sunt scrise de o persoană care ar da orice să se întoarcă în copilărie doar pentru a crește din nou cu mai multă mândrie, cu mai multă încredere. Eu sunt exemplul viu pentru cei care mă cunosc personal, dar chiar și pentru tine, cel care îmi urmărești postările și poate ai reușit să cunoști anumite părți din mine prin intermediul lor.

Eu sunt Ami, care culmea ironiei te sfătuiește pe tine acum, care a uitat la un moment dat să mai lupte și a ridicat ziduri solide în jur pentru ca nimeni să nu ajungă la ea. Eu mi-am dat seama de această greșeală, târziu, dar mi-am dat seama.

Acum te sfătuiesc să faci același lucru. Analizează-te, încrede-te în tine și luptă! E tot ce poți să faci pentru că “într-o zi, riscând, poți să rămâi fericit toată viața.

 

Reclame

Un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s